sâmbătă, 4 mai 2013

romania , a monkey business

in ultima perioada am observat tot mai multe manifestari  ciudate, maimutzareli sa le zicem, un comportament antisocial, ofensator si nesimtit din partea altor cetateni ai acestei mandre si degeaba meleag.
poate  e si din cauza faptului ca iarna a trecut si omul saturat sa stea in casa iasa afara sa isi faca aceleasi chiesti pe care le facea in umilul lui barlog, doar vara rufele se spala afara, de aceia nu e de mirare ca scandalul s-a mutat din bucatarie la tereasa de la coltul strazii.
sau poate e doar vina mea ca am stat toata iarna mai mult pe acasa si  m-am obisnuit cu traiul bun si netulburat de melteni frustrati.
dar stiu ca nu e vina mea, la un moment dat  cetatenii acestei tari au crezut ca lumea dintre granitele tari devine tot mai buna, mai cu bune maniere, se vedea o lumina, dar a fost doar o iluzie, caci factori negativi au fost la munca prin strainatatzuri si acuma ca s-a gatat ne-au invadat din nou ca niste capuse care nu se limiteaza doar la iarba verde.
si aceste elemente negative care pe meleaguri staine sunt ca niste miei dusi la taiere, odata ajunsi inapoi (sau poate ei sunt din mongolia, sau india) sunt hotarati sa se comporte cat mai ciobanesc posibil pt a recupera timpul pierdut.
o lipsa de bun simt, exemple sunt garla, dar totusi sa dam cateva:
- pietoni care te injura cand le atragi atenita ca trec pe unde nu e permis;
- in germania era mai ieftin;
- in spania era mai ieftin;
- pe o alee de pietoni un nene isi parcase masina pt a o spala , pietonii trebuiau sa  mearga prin boscheti, el a zis ca nu e vina lui ca e alee pe acolo;
- in italia era mai ieftin;
- etc.

o fi mai ieftin prin alte locuri dar pe acolo nu iti permiti sa faci atatea magari si sa te mai si lauzi dupa ca un mucos de clasa doua.

not the end

p.s. sa nu uitam de maimutzele care conduc masini cu numere de bulgaria (exceptie un amic care e chiar ok )

miercuri, 17 aprilie 2013

master bocitoare

Stiu ca ma repet dar astia de la masterchef sunt cei mai mari plangaciosi pe care i-am vazut eu la tv, se poate sa fie si altii dar astia mi-au sarit mie in cale.
Emisiunea nu e rea dar cand vezi ca din 5 in 5 minunte cineva plange e teribil de enervant, mai ales motivele pt care plang, "ca nu i-a placut la chef salata mea ua ua ua!" si tot asa , nu stiu daca asa trebuia sa fie formatul emisiunii, adica cu bocit.
Astia din emisiune care se tot plang parca sunt cazuti din rai, unde au trait in puf si acuma lacrimeaza la fiecare mic repros.
Sa zicem ca te uiti la stiri, cum ma uitam eu, si muti canalul caci stirile parca sunt prea deprimante cu toate probleme reale care sunt, si ajungi pe protv unde niste fatalai plang pt o salata sau orice altceva la fel de absurd, ma si plang serios, cu suspine, cu tot tacamul, le mai lipseste sa se tavaleasca pe jos, cat de ipocriti pot fi unii!

miercuri, 3 aprilie 2013

pe la targ

O imagine face cat o mie de cuvinte, dar depinde si de calitatea ei, iar de aceea trebuie sa mai adaugi si de la tine cateva cuvinte pentru ati da suma celor o mie de cuvinte.
Am tot zis ca ma duc sa vad ce mai e nou in targul de vechituri, dar nu am ajuns caci e duminica si nu reusesc sa ma mobilizez, nu ca nu m-as trezi , dar gasesc altceva de facut, gogosi poate, sau ochiuri pusate, iar la final trebuie sa stau sa se aseze mancare, si uite asa nu mai ajung sa merg la obor.
Sambata asta stand la beri si povesti, se facuse asa de tarziu in noapte, ajutat si de scurtarea zilei, incat am zis sa mai stau un pic si sa merg direct in targ de la bere.
Zis si facut.

Ora 6:57, prima bere in targ, alaturi de niste mici gustosi, cei de la taraba lucrau cu spor, se pregateau de un puhoi de clienti la cat gateau acolo.
  

Dupa un mic dejun placut, urmeaza plimbarea  de dimineatza
masini nu prea sunt, oricum nu cumpar ca am bicicleta buna :)

Nici vechituri nu prea sunt, se pare ca am venit prea devreme, mai bine aduceam ceva de acasa la vanzare ca loc aveam sa ne asezam

Dupa cateva  ture in care am vazut mai mult pietris decat vechituri, targul incepe sa se umple, cu ce a gasit fiecare prin germania, spania, etc, abandonat pe strada, sau luat de pe strada. 

Cum fiecare popor isi are crucea lui, noi romanii avem gratarul, pe langa altele desigur.

Nu am cumparat mare lucru, asa ca am plecat destul de devreme, cu niste pui de rata, care nu apar aici in poze dar sigur le-ati  vazut prin alte locuri.


-Fin-

p.s.:
In cursul aceleasi zile am iesit la o plimbare si am vazut  cate puzderie de pungi si peturi, pungulitze si petutzuri, chiar si monitoare pc populeaza zonele de spatiu verde (dar numai mai incolo verde, caci primavara vad ca nu mai vine), frumoasa tara.
Oare cei ce fac mizerie chiar langa propria casa isi pun si ei intrebarea pe care si-o adreseaza orice trecator responsabil "de ce asa de multa mizerie?"







sâmbătă, 26 ianuarie 2013

puiul


Puiul de Ion Alexandru Bratescu-Voinesti

Intr-o primavara, o prepelita aproape moarta de oboseala — ca venea de departe, tocmai din Africa — s-a lasat din zbor intr-un lan verde de grau, la marginea unui lastar. Dupa ce s-a odihnit vreo cateva
zile, a inceput sa adune betigase, foi uscate, paie si fire de fan si si-a facut un cuib pe un mosoroi de pamant, mai sus, ca sa nu i-l inece ploile; pe urma, sapte zile de-a randul a ouat cate un ou, in tot sapte
oua mici ca niste cofeturi si a inceput sa le cloceasca. Ai vazut cum sta gaina pe oua? Asa sta si ea, doar ca ea in loc sa stea in cotet, sta afara in grau; si ploua, ploua de varsa si ea nu se misca, ca nu cumva sa patrunza o picatura de ploaie la oua. Dupa trei saptamani i-au iesit niste pui draguti, nu goi ca puii de vrabie, imbracati cu puf galben ca puii de gaina, dar mici, parca erau sapte gogosi de matase, si au inceput sa umble prin grau dupa mancare. Prepelita prindea cate o furnica, ori cate o lacusta, le-o firimitea in bucatele mici, si ei, pic! pic! pic! cu cioculetele lor, o mancau numaidecat. Si erau frumosi, cuminti si ascultatori; se plimbau primprejurul mamei lor si cand ii striga: “Pitpalac!” repede veneau langa ea. Odata, prin iunie, cand au venit taranii sa secere graul, al mai mare dintre pui n-a alergat repede la chemarea ma-sii, si cum nu stia sa zboare, hat! l-a prins un flacau sub caciula. Ce frica a patit cand s-a simtit strans in palma flacaului, numa, el a stiut; ii batea inima ca ceasornicul meu din buzunar; dar a avut noroc de un taran batran, care s-a rugat pentru el:
— Lasa-l jos, ma Marine, ca e pacat de el, moare. Nu-l vezi ca de- abia e cat luleaua?!
Cand s-a vazut scapat, fuga speriat la prepelita sa-i spuie ce-a patit. Ea l-a luat, l-a mangaiat si i-a spus:
— Vezi ce va sa zica sa nu ma asculti? Cand te-i face mare, o sa faci cum ai vrea tu, dar acum, ca esti mic, sa nu iesi niciodata din vorba mea, ca poti sa patesti si mai rau. Si asa traiau acolo linistiti si fericiti. Din seceratul graului si din ridicarea snopilor se scuturasera pe miriste o groaza de boabe cu care se hraneau si, macar ca nu era vreo apa prin apropiere, nu sufereau de sete, ca beau dimineata picaturi de roua de pe firele de iarba. Ziua, cand era caldura mare, stau la umbra in lastar; dupa-amiaza, cand se
potolea vipia, ieseau cu totii pe miriste; iar in noptile racoroase se adunau gramada, ca sub un cort, sub aripile ocrotitoare ale prepelitei.
Incet-incet puful de pe ei s-a schimbat in fulgi si in pene, si cu ajutorul mamei lor au inceput sa zboare. Lectiile de zbor se faceau dimineata spre rasaritul soarelui, cand se ingana ziua cu noaptea, si seara in
amurg, caci ziua era primejdios din pricina heretilor, care dadeau tarcoale pe deasupra miristii.
Mama lor ii aseza la rand si ii intreba: “Gata?” “Da”, raspundeau ei. “Una, doua, trei!” Si cand zicea “trei”, frrr! zburau cu totii de la marginea lastarului tocmai colo langa cantonul de pe sosea si tot asa
indarat. Si mama lor le spunea ca-i invata sa zboare pentru o calatorie lunga, pe care trebuiau s-o faca in curand, cand o trece vara. “Si o sa zburam pe sus de tot, zile si nopti, si o sa vedem dedesubtul nostru orase mari si rauri, si marea.”
Intr-o dupa-amiaza pe la sfarsitul lui august, pe cand puii se jucau frumos in miriste imprejurul prepelitei, aud o caruta venind si oprindu- se in drumeagul de pe marginea lastarului. Au ridicat toti in sus capetele cu ochisorii ca niste margele negre si ascultau. “Nero! inapoi!” s-a auzit un glas strigand. Puii n-au priceput; dar mama lor, care intelesese ca e un vanator, a ramas incremenita.
Scaparea lor era lastarul, dar tocmai dintr-acolo venea vanatorul. Dupa o clipa de socoteala, le-a poruncit sa se pituleasca jos, lipiti cu paman- tul, si cu nici un pret sa nu se miste.
— Eu o sa zbor; voi sa ramaneti nemiscati; care zboara, e pierdut. Ati inteles?
Puii au clipit din ochi c-au inteles si au ramas asteptand in tacere. Se auzea fasaitul unui caine care alerga prin miriste si din cand in cand glasul omului:
— Unde fugi? inapoi, Nero!
Fasaitul se apropie — uite cainele: a ramas impietrit cu o laba in sus, cu ochii tinta inspre ei.
— Nu va miscati, le sopteste prepelita si se strecoara binisor mai departe. Cainele paseste incet dupa ea. Se apropie grabit si vanatorul. Uite-l: piciorul lui e acum asa de aproape de ei, incat vad cum i se urca o furnica pe carambul cizmei. Vai! cum le bate inima. Dupa cateva clipe prepelita zboara ras cu pamantul, la doi pasi de la botul cainelui, care o urmareste; vanatorul se departeaza strigand: “Inapoi! inapoi!” Nu poate trage, de frica sa nu-si impuste cainele; dar prepelita se preface asa de bine ca e ranita, incat cainele vrea cu orice pret s-o prinda; iar cand socoteste ea ca e in afara de bataia pustii, zboara repede spre lastar. In vremea asta puiul al mai mare, in loc sa stea nemiscat ca fratii lui, dupa cum le poruncise ma-sa, zboara; vanatorul ii aude paraitul zborului, se intoarce si trage. Era cam departe. O singura alica l-a ajuns la aripa. N-a picat, a putut zbura pana in lastar; dar acolo, de miscarea
aripii, osul — la inceput numai plesnit — s-a crapat de tot, si puiul a cazut cu o aripa moarta. Vanatorul, cunoscand desimea lastarului si vazand ca trasese intr-un pui, nu s-a luat dupa dansul, socotind ca nu
face truda de a-l cauta prin lastar. Ailalti pui nu s-au miscat din locul unde-i lasase prepelita. Ascultau
in tacere. Din cand in cand se auzeau pocnete de pusca si glasul vanatorului strigand “Apporte!” Mai tarziu caruta s-a indepartat inspre vanator pe drumeagul lastarului; incet-incet pocnetele si strigatele s-au pierdut, s-au stins, si in tacerea serii care se lasa nu se mai auzea decat cantecul greierilor; iar cand s-a innoptat si rasarea luna dinspre Cornatel, au auzit deslusit glasul mamei lor chemandu-i din capul miristii: “Pitpalac! pitpalac!” Repede au zburat inspre ea si au gasit-o. Ea i-a numarat: lipsea
unul.
— Unde e nenea?
— Nu stim, a zburat. Atunci prepelita disperata a inceput sa-l strige tare, mai tare, ascultand din toate partile. Din lastar i-a raspuns un glas stins: “Piu! piu!”... Cand l-a gasit, cand i-a vazut aripa rupta, a inteles ca era pierdut; dar si-a ascuns durerea, ca sa nu-l deznadajduiasca pe el... D-atunci au inceput zile triste pentru bietul pui; se uita cu ochii plansi cum fratii lui se invatau la zbor dimineata si seara; iar noaptea, cand ailalti adormeau sub aripa mamei, el o intreba cu spaima:
— Mama, nu e asa ca o sa ma fac bine? Nu e asa c-o sa merg si eu sa-mi arati cetati mari si rauri, si marea?
— Da, mama, raspundea prepelita, silindu-se sa nu planga.
Si a trecut vara. Au venit taranii cu plugurile de au arat miristea; prepelita s-a mutat cu puii intr-un lan de porumb de alaturi; dar peste catava vreme au venit oamenii de au cules porumbul, au taiat cocenii si au intors locul; atunci s-a mutat in niste parloage din marginea lastarului. In locul zilelor mari si frumoase au venit zile mici si posomorate, a inceput sa cada bruma si sa se rareasca frunza lastarului. Pe inserate se vedeau randunici intarziate zburand in rasul pamantului, ori palcuri de alte pasari calatoare, iar in tacerea noptilor friguroase se auzeau strigatele cocorilor, mergand toate in aceeasi parte, catre miazazi. In inima bietei prepelite era o lupta sfasietoare. Ar fi vrut sa se rupa in doua: jumatate sa plece cu copiii sanatosi, care sufereau de frigul toamnei inaintate, iar jumatate sa ramaie cu puiul schilod, care se agata de ea cu disperare. Suflarea dusmanoasa a crivatului, pornita fara veste intr-o zi, a hotarat-o. Decat sa-i moara toti puii, mai bine numai unul — si fara sa se uite inapoi, ca sa nu-i slabeasca hotararea, a zburat cu puii zdraveni, pe cand al ranit striga cu deznadejde:
— Nu ma lasati! Nu ma lasati!
A incercat sa se tarasca dupa ei, dar n-a putut, si a ramas in loc, urmarindu-i cu ochii pana au pierit in zarea dinspre miazazi. Peste trei zile, toata preajma era imbracata in haina alba si rece a iernii. Dupa o ninsoare cu viscol, urma un senin ca sticla, aducand cu dansul un ger aprig. La marginea lastarului, un pui de prepelita, cu aripa rupta, sta zgribulit de frig. Dupa durerile grozave de pana adineaori, urmeaza acum o piroteala placuta. Prin mintea lui fulgera crampeie de vedenii... miriste...un caramb de cizma pe care se urca o furnica... aripa calda a mamei. Se clatina intr-o parte si intr-alta, si pica mort, cu degetele ghearei impreunate ca pentru inchinaciune.

joi, 13 decembrie 2012

ce mai faci?

ce mai faci?
ce intrebare simpla dar cu o sumedenie de raspunsuri

eu am o gramada de lucruri/oameni/idei de dezbatut , de combatut, de pus la zid dar imi dau seama ca in mare parte e cam degeaba

degradarea societatii si a mediului inconjurator e tot mai clara si ireversibila

asemenea galaxiilor care de la big bang incoace se afla intr-o continua expansiune , distantele dintre ele devenind tot mai mari, la fel se extinde si universul personal al fiecaruia dar cu distante tot mai mari fata de ce nu ai vrea sa te indepartezi

problema noastra , a romanului, e lipsa respectului fata de persoana de langa tine, cea pe care nu o cunosti, dar tot roman, ca pe straini ii pupam in fund

nu mai am vin in pocal, servici usor
gata am rezolvat, am chi  in  vas

ar fi bine, nu neaparat si frumos, sa le poti spune oamenilor adevarul in fata, astazi m-am intalnit cu cineva care vindea muzica si filme, "ce cacat?!"  e ca si cum ai vrea sa vinzi aer, intr-adevar nu stim pt cat timp aerul va mai fi gratis




joi, 8 noiembrie 2012

pt ce la multi ani?


Sa ma ierte cine o  vrea dar mi se pare asa de cacao faza asta cu ziua onomastica, "la multi ani Mihaitza !"
La multi ani pt ce ? ca te cheama ca pe altu?!
Ce cacat ! aprozimativ toti acesti sarbatoriti nu au mai calcat in vreo biserica doar cu ocazia unei nunti sau botez, multi sunt cam atei si nici macar ei nu stiu, daca ii intrebi s-ar putea sa nu stie de ce ii cheama asa, sau cine e persoana a carei nume il poarta...
Crestini de ocazie. Tot feisbucul e crestin asa la ocazi speciale, oricum asta nu e doar de acum cu retelele "anti-sociale".
Ipocrizie  crasa mai crestine !

vineri, 26 octombrie 2012

5+1

pana de curand credeam ca dentistii sunt niste oameni de treaba , care doar vor sa te ajute, dar nu stiu , eu dupa ultima vizita la dentist am ramas cu niste traume,acum stiu cum se simte o persoana intr-o camera de tortura, caci chiar daca te anestezeaza nu e durerea in sine  care te ingrozeste ci gandul ca urmeaza sa patzesti ceva dureros, poate nu m-a ajutat deloc nici lucrurile vazute in filmele horror sau in documentarele despre perioadele negre ale lumii.
a trebuit sa imi scot o masea, totul aparent simplu, chiar am si zis ca nu poate fi foarte complicata operatia, dar cand am vazut ca cele trei maini, trei dalte si un cleste nu reuseau sa o scoata, iar apoi mai apare o dalta, si inca una, transpiratile au inceput sa ma cuprinda tot mai mult, groaznic !! intr-un final a iesit si maseaua. 
dar apoi a trebuit sa si coase locul unde a fost maseaua iar mintea mea zbura numai la emisiunile cu pescari, sa nu inghit acul ca un peste nefericit, chiar groaznic!