Un om e plictisit. De ce e el plictisit? Sau mai bine zis cum de ajuns el sa fie plictisit? Cu totii avem momente cand suntem plictisit, poate nu ca nu am face ceva , de simplul fapt ca facem acelasi lucru tot timpul, dar asta u prea se poate spune ca e plictiseala ci mai mult o activitate monotona care induce o stare de plictiseala.
Atunci cand nu faci chiar nimica , de ex. stai pe un scaun intr-un birou gol nefacand nimic. Aia da, e chiar plictiseala . Dar de ce sa nu faci ceva sa iesi din aceasta stare. Un lucru pe care eu il fac , e sa ma gandesc la tot felul de lucruri ( ex: de ce rosu nu e verde?) si cu cat stai si te gandesti mai mult lucrurile devin din ce in ce mai ireale, mai fantastice ( ex: ce personaj din X-MEN ai vrea sa fi?) si tot asa. Dupa aceasta perioada creativa urmeaza o perioada de ingrijorare, de stres , tot odata , incepi sa te intrebi de ce stai asa? Oare cat vei mai sta? Sa ma duc sa fac ceva legat de situatia in care ma aflu? Mai ales daca tu stai si toti au o activitate e si mai stresant caci cu toate ca stai trebuie sa pari ocupat , sa nu zica lumea chiesti, tresti... Apoi vezi ca a trecut trei sferturi din timpul pe care trebuia sa il stai , ce iti spui? De ce sa mai fac ceva ca oricum nu mai e mult si am scapat. Si de ce sa te pui tu in situati de decizie cand oricum, nu mai ai mult si pleci.
De ce? Pai e simplu, pt ca maine o sa o iei de la inceput daca nu faci ceva hotarat.
De fapt ce reiese de aici e lipsa de hotarare si determinare a pesoanei in cauza. Crezand ca situatia s-ar putea poate rezolva de la sine si nu va trebuii sa faca ceea ce amana de mult. De unde aceasta lipsa de hotarare ? Sau mai bine zis aceasta lipsa de hotarare vine din neincrederea in fortele proprii, neincrederea in sine.
Stand asa intr-o plictiseala acuta , stai si te gandesti la ce are de indurat un puscarias in carcera unei inchisori, singur intr-un semi intuneric asteptand sa fie scos afara, asteptare care il macina mintal mai mult decat plictiseala in sine. Caci cu toate ca este inchis fizic , mintal puscariasul este liber sa faca ce vrea in spatiul spiritual pe care si-l creeaza asa cum doreste el, asemanator peisajului pe care n-il creeam cand citim o carte, dupa instructiunile scriitorului. Singurul lucru care strica aceasta lume spirituala, a viselor , pana la urma , este suferinta fizica a trupului care sta prea mult intr-un loc, si cea mai mare stricaciune o aduce gandul sau mai bine zis SPERANTZA ca in curand cei reveni la o viata activa.
Sperantza daca nu ar fi te-ai complace in situatia in care te afli si nu ai mai suferii, ci din contra te-ai adapta situatiei respecticve. Dar aceea sperantza nu te lasa sa te adaptezi la situatie, pt ca tu speri ca vei iesi din ea. De aici si suferintza, chinurile cauzate de asteptarea imbunatatiri situatiei.
Ce este sperantza?
Cum am auzit la radio "e cea mai mare curva din lume" pt ca traieste cu fiecare dintre noi. Este un adevar si in aceasta afirmatie , de ce este o curva? pentru ca , ca si atunci cand te duci la o curva, la final parca nu e chiar asa cum ai fi vrut tu sa fie. Curva e de fapt sinonim pentru un lucru facut fara sa ai o multumire profunda, un lucru la care se putea avea o finalizare mult mai buna. Cam asa e si cu sperantza, speri la un loc de munca mai bun ( de ex.) , si te tot duci din job in job caci vezi ca jobul de vis la care crezi ca ai ajuns nu e chiar asa, caci bine zis, jobul de vis e chiar vis. Si schimbi joburile ca pe curve, iar asa fac cu femeile, in sperantza unei femei de vis. In final cel cu jobul din cautarile lui se trezeste insurat cu slujba, iar cel cu femeile cu o curva.
Morala mea ar fi sa nu speri la nimic , si poate lucrurile vin de la sine ca o surpriza placuta. Neavand sperante mari nu ai deziluzii mari. Dar cum ar fi sa traim intr-o lume fara speranta? Ar fi o lume fara sentimente...
